18.05.2015

BOOKFEST 2015 : CEHIA – REPUBLICA LITERATURII


A zecea ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va fi inaugurată miercuri, 20 mai 2015, la ora 12.00, la Romexpo  iar cele circa 200 de edituri prezente la Bookfest se pregătesc să aducă publicului cititor peste un milion de cărți, dintre care câteva mii de titluri noi, și peste 300 de evenimente - ce variază de la lansări, dezbateri și colocvii până la proiecții cinematografice și evenimente interactive.

Peste 1.000.000 de volume și 200 de edituri vă așteaptă la ediția jubiliară Bookfest (20-24 mai, Romexpo); Cehia devine Republica literaturii în cadrul Bookfest, unde este invitat de onoare.

Michel Houellebecq - „Supunere”(Soumission, 2015)
Traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu
Colecția Raftul Denisei, editura Humanitas Fiction, 2015

Supunere” (Soumission) de Michel Houellebecq, un roman care zguduie Occidentul, bestseller în Franţa, Germania, Italia, Portugalia, Brazilia, Ungaria – va fi disponibil la standul Humanitas și va fi lansat la Bookfest sâmbătă 23 mai, la ora 14. 

Adevărat fenomen editorial, o carte ce a generat puternice controverse încă înainte de publicare, „Supunere” a apărut în ianuarie 2015 și a devenit în câteva zile bestseller în Franţa, Germania, Italia, Portugalia, Ungaria și Brazilia totalizând peste 1.000.000 de exemplare vândute.


Kazuo Ishiguro – „Uriașul îngropat” (Buried Giant, 2015)
Traducere din limba engleză de Vali Florescu, editura Polirom, 2015

„Prin Uriașul îngropat, Kazuo Ishiguro alege să se aplece asupra unei ere de legendă, spunând o poveste ce pare desprinsă din isprăvile Cavalerilor Mesei Rotunde. La câțiva ani după moartea regelui Arthur, cel care i-a condus pe britoni la izbânda în fața saxonilor invadatori, căpcăunii, dragonii și zânele încă aprind imaginația oamenilor, într-o Anglie aflată în ruină. Dar cel puțin au încetat războaiele crunte care măcinaseră țara ani de-a rândul, întreținute de ura înverșunată dintre cele două popoare. Peste toate pare să se fi pogorât ceața unei uitări stranii, iar trecutul tuturor și al fiecăruia în parte se mai poate alcătui doar din zvonuri, presupuneri și crâmpeie de amintiri. Pe acest fundal, doi bătrâni britoni, Axl si Beatrice, pe care îi leagă o îndelungată și trainică iubire, hotărăsc să plece în căutarea fiului lor de mult uitat. Pe drum îi întâlnesc pe iscusitul cavaler saxon Wistan, pe protejatul lui orfan și pe bătrânul Sir Gawain, cavaler al lui Arthur, căutând fiecare să-și îndeplinească misiunea misterioasă, dar și să dezlege ițele propriului trecut neguros. Călătoria lor prin acel ținut al supranaturalului și al uitării este transpusă într-o elegie emoționantă despre memorie, înfrângeri, loialitate și răzbunare.”

„Kazuo Ishiguro a creat o lume alternativă, asemenea celei din romanele lui Cormac McCarthy, în care, în ciuda decorului neașteptat și a realităților emoționale întâlnite, ajungi să crezi fără cea mai mică ezitare.” (Financial Times)

Uriașul îngropat este un studiu profund al memoriei și al sentimentului de vină, al felului în care ne amintim traumele trecutului.” (The Guardian)

„Un roman straniu, foarte riscant, cel mai ambițios dintre titlurile publicate de Kazuo Ishiguro în intreaga lui carieră.” (The New York Times)



Istoricul Lucian Boia prezintă la Bookfest cea mai nouă carte a sa, „Cum s-a românizat România”, apărută la editura Humanitas, volum în care Boia descrie cum s-a transformat etnic România concomitent cu desprinderea de valorile culturii occidentale, începând cu al Doilea Război Mondial și continuând cu perioada comunistă. Sâmbătă 23 mai, de la ora 12, în cadrul standului Humanitas, Gabriel Liiceanu va purta o discuție despre această carte cu Lucian Boia, care va oferi apoi autografe celor interesați.

Republica Cehă este invitatul de onoare al ediţiei din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc la Romexpo, în perioada 20-24 mai. Sub sloganul „Cehia – Republica Literaturii”, Centrul Cultural Ceh pregătește o serie de evenimente menite să promoveze literatura cehă și să sporească interesul publicului român pentru autorii contemporani, dar și clasici cehi.

10 milioane de cehi și o piață anuală de carte având o valoare de 400 de milioane de euro !

Șase autori cehi de primă mărime vor fi prezenți în Bucureşti, pentru a participa la lecturi publice, lansări de carte, dezbateri sau mese rotunde. Republica literaturii va fi vecină cu Republica berii, un stand organizat de Staropramen și care își propune să aducă la cunoștința publicului Bookfest și alte fațete ale culturii din Republica Cehă.

Lista invitaților ediției din acest an a Salonului de Carte Bookfest include nume precum: Tomáš Zmeškal, scriitor multipremiat, laureatul Premiului Uniunii Europene pentru Literatură pe anul 2011; scriitorul, dramaturgul, regizorul și scenaristul Roman Ráž; poeta, prozatoarea și dramaturga Kateřina Rudčenková, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii cehe tinere de astăzi; Kateřina Tučková, autoarea romanului-fenomen „Dumnezeițele din Moravia”, vândut în peste 50.000 de exemplare în numai un de la apariție, Martin Vopěnka, singurul scriitor ceh care în multe din romanele sale se inspiră din realităţile sociale şi din peisajele montane ale României și Tomáš Míka, unul dintre cei mai apreciați poeți cehi ai noii generații.

Standul Republicii Cehe în calitate de invitat de onoare al Salonului de Carte Bookfest, ediția a X-a, va fi amplasat în Pavilionul C4, iar cele aproximativ 20 de evenimente organizate de Centrul Ceh București, în colaborare cu partenerii săi, vor avea loc atât la stand, cât și la spațiul de evenimente din cadrul Pavilionului C4. Evenimentul este organizat de Ambasada Republicii Cehe, Ministerul Culturii Republicii Cehe, Centrul Cultural Ceh București.
Mai multe informații : www.czech-it.ro.

Accesul la Bookfest cât și la toate evenimentele din cadrul acestuia  este gratuit. 

Programul complet al evenimentelor Bookfest este disponibil pe www.bookfest.ro

Programul de vizitare este următorul:

- miercuri, 20 mai: 10:00-20:00;
- joi, 21 mai: 10:00-20:00;
- vineri, 22 mai: 10:00-21:00;
- sâmbătă, 23 mai: 10:00-21:00;
- duminică, 24 mai: 10:00-20:00.

Salonul Internațional de Carte Bookfest 2015 este organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România și cu sprijinul Centrului Ceh din București. Publicul are acces gratuit la evenimente și lansări ale unor autori de renume, spațiu de joacă pentru copii dar și proiecții de filme și concerte;

Programul complet al evenimentelor este disponibil aici.



Niciun comentariu: