21.12.2010

ION VIANU : VIRTUALUL PRIN MEDIA MAI VECHI ȘI MAI NOI, COVÎRȘEȘTE REALUL ȘI ÎN CUNOAȘTEREA LUMII ȘI ÎN RELAȚIILE UMANE !

Am impresia ca românii au fost atît de dominați de factorul politic în timpul dictaturii încît nu au devenit conștienți că libertatea nu presupune doar exprimare, dreptul de-a critica, dar și cel de-a se organiza…
Observ că neîncrederea în cuvîntul dat, suspiciunea permanentă că îndărătul cutărei acțiuni sau declarații s-ar putea ascunde o intenție răuvoitoare s-au generalizat. Trăim într-o societate a neîncrederii și a suspiciunii frizînd paranoia.
Și într-una din ce în ce mai puțin solidară, din ce în ce mai individualistă.
Chiar și sociabilitatea românească, proverbială, este pe cale să se topească.
Aici intervine şi un fond mai arhaic. Noi trăim la marginea Balcanilor şi provenim din Bizanţ, unde tonul a fost mereu aprins, violent, în care fizicul şi mintalul nu au fost separate foarte bine, între a combate cu cuvîntul şi a pocni pe cineva fizic nu este o frontieră foarte bine trasată
.” - Ion Vianu

Oamenii comunică din ce în ce mai puțin. De acest virus occidental, necomunicarea, ne-am contaminat și noi. În schimb, ne contagiem mai greu de anumite calități ale acestei lumi, respectul cuvîntului dat. Solidaritatea e un cuvînt pentru proști.” - Ion Vianu

Societatea românească este una recentă cu identități imprecise, convulsionată, care n-a intrat complet în matca ei. Societatea românească actuală este simplist-utilitaristă.
Ideea beneficiului imediat anulează eforturile de lungă durată.
Strategiile pe termen lung sînt văzute ca un fel de utopie, o „barbă“, nimeni nu crede în ele. Asta s-a întîmplat şi în educaţie. Este o discreditare a strategiilor pe termen lung. Şi fără strategie nu există educaţie, există doar procesarea unor cunoştinţe
.” - Ion Vianu

Cred că încrederea poate fi restabilită pornind de la grupuri mici, de la solidaritățile locale. Nu știu dacă e posibil, dar aceasta este șansa noastră. Perspectivele trebuie să fie largi, dar totul începe cu grija pentru proximitate. Gîndește global, acționează local, a spus cineva.” - Ion Vianu

La sfîrşitul fiecărui an, revista Uniunii Scriitorilor din România – „România literară” cu sprijinul Fundaţiei ANONIMVL, acordă Premiul PROMETHEVS pentru Cartea Anului – cea mai importantă lucrare literară – în valoare de 10.000 lei.
Ceremonia de decernare a Premiului Cartea Anului are loc la Clubul PROMETHEVS din Bucureşti.

Literatura română este foarte puţin cunoscută în România.
România este una dintre puţinele ţări în care editurile vînd mult mai puţini autori autohtoni decît autori străini.
Cititorul român citeşte mai mult literatură străină, în timp ce toţi cititorii din lume citesc în primul rînd literatură naţională.
Poate că acest lucru trebuie reproşat şi scriitorilor, poate nu scriu suficient de clar, nu sînt suficient de atrăgători. Acest fenomen trebuie privit şi în context european, pentru că editurile din occident îi promovează şi ele mai mult pe scriitori decît pe specialişti
.” - Ion Vianu

Anul acesta s-a desfăşurat cea de-a noua ediţie a Premiului Cartea Anului acordat de revista „România literară” cu sprijinul Fundaţiei “Anonimul”.
Titlul cîştigător a fost „Amor intellectualis. Romanul unei educaţii” – un excelent roman de memorii semnat de Ion Vianu. Pledoaria pentru această carte a fost susţinută de Nicolae Manolescu care a subliniat printre altele evocarea vivace, de adîncime, făcută unei epoci care astăzi riscă să rămînă uitată – sfîrşitul anilor ’40, începutul anilor ’50 – dar şi prezentarea a două portrete din istoria literară: Tudor Vianu şi Edgar Papu.
Festivitatea de decernare a premiului s-a desfăşurat pe 25 noiembrie a. c., începînd cu ora 19:00, la Clubul Prometheus din Bucureşti, Piaţa Naţiunile Unite.

Trăim într-o lume a „amuzantului“. Şi literatura, cel puţin potenţial, este mai amuzantă decît psihologia, de pildă, dar asta nu înseamnă că psihologia nu are un cuvînt greu de spus, de exemplu.
Trebuie să ne imaginăm comerţul cu produse culturale ca un mare hypermarket în care un rînd de rafturi este cunoaşterea ştiinţifică şi restul constă din tot felul de năzdrăvanii neatestate şi neatestabile de tip „wellness“, „esoterism“; şi pe urmă mai există şi un raft literar, destul de eterogen. Ştiinţa constrînge, şi poate că asta deranjează în lumea superficială în care trăim
.” - Ion Vianu


Alături de volumul lui Ion Vianu – „Amor intellectualis. Romanul unei educaţii” au fost anunţate alte şase nominalizări:

■„Provizorat” de Gabriela Adameşteanu – Ed. Polirom
■”Patria mea A4” de Ana Bladiana – Ed. Humanitas
■„Germanofilii” de Lucian Boia – Ed. Humanitas
■„Narcotice în cultura română” de Andrei Oişteanu – Ed. Polirom
■„Ultimul Culianu” de Horia-Roman Patapievici – Ed. Humanitas
■”Opere I: Sonete, Furtuna şi Opere II: Hamlet” de William Shakespeare în traducerea Violeta Popa şi George Volceanov – Ed. Paralela 45


Amor intellectualis. Romanul unei educaţii”, editura Polirom / 2010 / Colecţia Fiction Ltd. / 408 pag. / 13 x 20 cm

„Romanul unei educații”, cum îl subintitulează autorul, „Amor intellectualis” relatează povestea unei maturizări intelectuale și sentimentale pe fundalul unei epoci tulburi, cea a instaurării și consolidării regimului comunist.
Adolescența eroului îndeosebi, cu inițierile ei – primele experiențe erotice, căutarile intelectuale, tensiunea dintre spiritual și trupesc –, prilejuiește pagini pe cît de savuroase prin pitorescul lor, pe atît de convingătoare prin franchețe.
La fel și galeria portretelor zugrăvite: ale prietenilor dar și ale discipolilor și apropiaților lui T. (Tudor Vianu), legați de acesta prin amor intellectualis magistri.
Treptat, istoria personală se estompează, pentru că în prim-plan să treacă o altă poveste, dramatică, despre dispariția unei lumi și a unei generații…

Ion Vianu (n. 1934, București; fiul criticului literar Tudor Vianu și al Elenei Irimescu, fiica lui Ștefan Irimescu, medic, întemeietorul ftiziologiei din România) este unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați psihiatri ai generației sale. Înainte de a alege calea exilului, în 1977, a desfășurat o bogată activitate în psihiatria românească, atît ca practician cît și ca pedagog.
A renunțat la studiile de filologie clasică în speranța că va găsi, în psihiatrie, refugiul în fața ideologizării cotropitoare a anilor ’50. În realitate, i-a fost dat să se confrunte cu una din cele mai insidioase metode represive inventate de regimurile totalitare: „psihiatria era deturnată de la scopul ei primar, îngrijirea, către unul politic și polițienesc... Din momentul acela am hotărît că trebuia să plec”. Plecarea din țară nu a fost ușoară, dar a reprezentat singura cale de eliberare. Înainte de 1989, în Elveția, și după 1990, în Romania, a fost printre puținii medici care a încercat să dezvăluie adevăratele dimensiuni ale psihiatriei politice, lovindu-se adesea de rezistențe sau pasivități.
Dupa ce a emigrat, în 1977, a publicat în străinatate articole și studii privind istoria și filosofia psihiatriei și s-a distins ca unul dintre colaboratorii constanți ai postului de radio Europa Liberă.
Desfășurînd o bogată activitate publicistică, inclusiv înainte de 1989 (prin Europa Liberă), Ion Vianu pledează pentru depășirea maladiei sociale a românilor, depresiunea: „întregul popor trebuie să înțeleagă că se găsește în fața unei situații ireversibile“.

Volume publicate: „Introducere în psihoterapie” (1975), „Stil și persoană” (1975; volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor), „Amintiri în dialog. Memorii” (în colaborare cu Matei Călinescu, 1994; ediția a II-a revăzută și adăugită, Polirom, 1997; ediția a III-a, Polirom, 2005), „Paramnezii” (2005), „Blestem și Binecuvîntare” (2007), „Investigații mateine” (2008), „Necredinciosul” (2008),
„Exercițiu de sinceritate” (2009).
A inițiat ciclul de romane „Arhiva trădării și a mîniei”, din care a publicat la Editura Polirom,„Caietele lui Ozias” (2004) și „Vasiliu, foi volante” (2006).

Cred că educaţia umanistă dezvoltă mintea. Tot ce nu aparţine limbajului practic sau tehnic, literatura, artele plastice, muzica sînt plusuri, te ajută să gîndeşti. Cultura generală nu este un lux. Ea este un atribut al elitelor, al adevăratelor elite care construiesc o societate valoroasă, care au o perspectivă de viitor, depăşind mercantilismul de cîrtiţă al profitului imediat. Cultura este o pavăză în calea parvenitismului mărunt, această gravă plagă socială.” - Ion Vianu

Nu este posibilă crearea sau evoluţia unei culturi fără o prezenţă a grupurilor sau a „grupărilor“. Omul solitar este incapabil să evolueze. Solitudinea este imaginabilă, eventual, în cazul creaţiei poetice.... Sînt excepţii, dar rare. În domeniul ideilor, creaţiilor ştiinţifice, trebuie să ai un feedback. Un spirit nu se naşte fără să fie ascultat. Cînd zic grup, zic solidaritate, zic interese comune, în sens intelectual. Fără asta nu se poate naşte o cultură. Cultura presupune reunirea şi sincronizarea parţială a unor grupuri, parţială pentru că nu trebuie să avem o cultură omogenă.” - Ion Vianu

Niciun comentariu: