30.10.2010

ISTORIA BENZII DESENATE ROMÂNEȘTI - DODO NIȚĂ, ALEXANDRU CIUBOTARU

„Istoria benzii desenate românești. 1891-2010” de Dodo Niță și Alexandru Ciubotariu
editura Vellant, 270 pagini, 59,90 lei


„Munca a peste 150 de artiști BD este cuprinsă în „Istoria benzii desenate românești. 1891-2010”, un album întocmit și îngrijit de Dodo Niță și Alexandru Ciubotariu și publicat la editura Vellant
Lansarea a avut loc joi, 28 octombrie, la ora 19.00, în cadrul Salonului European de Banda Desenată, la Galeria Etaj 3/4, în cladirea Teatrului Național din București, avîndu-i în prim-plan pe autorii volumului, dar și pe semnatarul prefeței, Adrian Cioroianu și pe directorul executiv al editurii Vellant, Dan Pleșa.

Adrian Cioroianu a declarat : „Sunt 20 ani de cînd organizăm un salon național. Nu aveți idee cîte momente istorice de bandă desenată sunt legate de România”. Alexandu Ciubotariu, unul dintre desenatorii activi ai României a mărturisit că ideea de a concepe acest album a avut-o în anii 1980, iar toată munca de concretizare a volumului a început în urmă cu doi ani.

Albumul arată trecerea de la alb-negru la color, rafinarea scenariilor, a detaliilor, complicarea sau simplificarea bulelor de dialog.
Autorii și-au propus să readucă prin acest volum în interesul publicului, artiști consacrați precum Constantin și Aurel Jiquidi, Ed Arno, Marin Iorda, Aurel Petrescu, Neagu Rădulescu, Pascal Rădulescu, Marga Ștefănescu, Puiu Manu, Livia Rusz, Sandu Florea și mulți alții.

Rezultatul a peste 20 ani de documentare, dar și al unei pasiuni neobosite pentru BD, albumul acoperă o zona puțin explorată a artelor vizuale din România, conturînd în același timp o istorie paralelă a secolului XX românesc.

Împărțit in trei capitole - „Vîrsta de Aur (1891-1947)”, „Socialism și BD (1948-1989)” și „Banda desenată contemporană (1990-2010)” - albumul prezintă nu numai evoluția fenomenului și a tehnicii BD în România, ci și paradoxurile acestei evoluții: spre exemplu, banda desenata a ajuns în Romania pe filiera austriacă, și nu franceză, iar supereroii din prima perioadă a BD-ului românesc nu seamănă deloc cu cei din Franța sau S.U.A., fiind mai degrabă continuările în cerneala a unor personaje populare precum Păcală.

Unul dintre scopurile albumului este să încurajeze întîlnirea publicului tînar cu astfel de artiști și poate chiar apariția unei noi generații de graficieni cu aplecare către banda desenată. Nu în ultimul rînd, prin această poveste predominant vizuală, autorii speră să încurajeze publicarea în continuare a BD-urilor atît online, cît mai ales pe hîrtie, deoarece, spun aceștia, o banda desenată ia viață doar cînd este tipărită.

Dupa cum spun autorii, albumul s-a născut firesc, din necesitatea de a înlătura confuzia din jurul acestei forme de artă, adesea confundată cu ilustrația de carte, caricatura, desenul animat sau filmul de animație.”

Timp de o lună (29 octombrie - 21 noiembrie), Bucureştiul găz­duieşte Salonul European de Bandă Desena­tă, la Galeria Etaj 3/4 - MNAC, în clă­direa Teatrului Naţio­nal.
Evenimentul s-a deschis oficial, joi 28 octombrie, ora 18.30, în prezenţa invitatului special Olivier Grenson, artist şi profesor de bandă desenată la Şcoala de Cerce­ta­re Grafică de la Bruxelles (unul dintre cei mai reprezentativi autori belgieni francofoni de bandă desena­tă), şi a lui Horia-Roman Pa­ta­pievici, preşedintele Institutului Cultural Ro­mân şi preşedintele reţelei EUNIC (Uni­unea Europeană a Institutelor Cul­turale Naţionale), urmând ca până la 21 noiembrie pasionaţii de BD-uri să aibă parte de zeci de surprize.

Este prima oară cînd se organizează o expoziție de asemenea amploare în istoria de 120 de ani ai BD-ului din România, este cea mai mare expoziție de planșe originale organizată vreodată în țara noastră. Veți găsi planșe de la peste 150 de autori, veți găsi planșe începînd cu 1935 pînă în 2010", a spus Dodo Niță în deschiderea salonului.

Vor fi vernisate expoziții ( „Omagiu lui Claude Molinterni” , „Panorama metalică a benzii desenate franceze ”, „Retrospectiva: Salonul BD românesc la 20 de ani” , expozitie a membrilor clubului BD al Aliantei Franceze Constanta), se vor decerna premiile la concursul de bandă desenată și vor fi lansate albumele
„Monografia Puiu Manu , „Toate pînzele sus”, „SuperCostel și Confreria pisicilor negre , „Istoria Benzii Desenate românesti”, „Aventurile colegului Minitehnicus” , revistele „Comics” și „Ah ! BD” nr. 19, precum și volumul „Visul lui Machiavelli” .
Mese rotunde, ateliere BD, sesiuni de dedicații desenate și alte surprize îi așteaptă pe cei ce îndrăgesc benzile desenate.


În cadrul Salonului a fost amenajat şi un spaţiu pus la dispoziţia celor care doresc şi îndrăznesc să-şi expună propriile creaţii de bandă desenată, dar şi un punct de vînzare, unde puteţi găsi albume, broşuri şi reviste de benzi desenate provenite din ţările prezente la manifestare.
De altfel, la această sărbătoare a benzii desenate au fost invitaţi artişti precum Guy Delisle, Sylvain Coissard şi Pakito Bolino (Franţa), Jean Auquier (Belgia), David Cserkuti şi Antal Bayer (Ungaria), Sascha Hommer (Germania), Sandu Florea (S.U.A.), Octav Ungureanu (România) etc.

Dintre acţiunile importante, amintim de atelierul pe care Olivier Grenson l-a susţinut sîmbătă, 30 octombrie, alături de autori români de benzi desenate, între 11.00 şi 12.30, dar şi de atelierul interactiv „Illustrating web comics”, susţinut de Octav Ungurea­nu de ziua de miercuri, 3 noiembrie, pînă joi, 11 noiembrie, între 17:00 şi 19:00.


De asemenea, vineri, 12 noiembrie, începînd cu ora 18.30, se vor decerna
"Premiile Sandu Florea", în prezenţa creatorului român de bandă
de­senată stabilit în SUA din 1991.
La numai trei luni de la sosirea în America, unde BD-urile reprezintă o adevărată industrie, Sandu Florea în­cepea colaborarea cu cea mai mare editură de comicsuri din America, Marvel Comics, la care s-au adăugat cola­bo­rări cu alte edituri importante: DC Comics, Chaos Comics, Dark Horse Comics. Printre lucrările pe care şi-a pus amprenta se numără Buf­fy the Vampire Slayer, X-Men: The End, Batman: Battle for the Cowl etc.


Şi celor mai tineri admiratori ai benzilor desenate le este dedicat un atelier de serigrafie culinară susţinut sîmbătă, 13 noiembrie, de Pakito Bolino (Franţa), la care se pot înscrie co­pii cu vîrste cuprinse între 8 şi 14 ani la adresa jumatatea­pli­na@g­mail.com.

Editorii români nu încurajează benzile desenate.

Avem o școală de bandă desenată ce s-a desfășurat fără întrerupere timp de mai bine de o sută de ani, sper ca acest album să dea un nou impuls și să nu se termine tocmai aici (evoluția benzii desenate)”, a afirmat Alexandu Ciubotariu numit și Ciubi.
Ciubotariu crede că editorii nu au suficient curaj în a publica benzi desenate și că ar trebui să încurajeze această latura deoarece autori de benzi desenate sînt în România. Aceștia au început, însă, să se reorienteze spre ilustrație sau alte domenii.
Pot să vă spun că spațiul franco-belgian este foarte dezvoltat și este la ani lumină de ceea ce se întîmplă aici, sîntem foarte departe și nici măcar nu există grad de comparație. Mai există celelalte piețe europene ca în Cehia sau Portugalia care sînt mai dezvoltate. Oricum Franța și Belgia sînt suprasaturate de banda desenată”, a conchis Ciubi.
Tinerii care doresc să își facă cunoscute creațiile pot veni cu acestea la salon deoarece organizatorii au un spațiu special destinat pentru cei pasionați.

Salonul este organizat sub egida EUNIC în România de Centrul Ceh, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Delegația Wallonie-Bruxelles, Goethe-Institut, Institutul Francez, Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană, Asociația Jumătatea Plină, Asociația Bedefililor din România, Editura MM Europe și Librăria Cărturești.

Programul detaliat al evenimentului îl puteţi accesa la http://www.bandadesenataeuropeana.blogspot.com/

Niciun comentariu: